Interviu cu Radu Păltineanu, românul care traversează Americile nord-sud pe bicicletă

Există oameni pe lumea asta a căror voință te lasă cu gura căscată și te trezești întrebându-te dacă sigur faceți parte din aceeași specie și dacă într-adevăr aveți strămoși comuni. Cum se poate atunci, ca cea mai mare parte dintre noi să-și desfășoare existența în cadrul acelorași limite zi după zi, an după an, în vreme ce alții traversează mapamondul în lung și în lat și nu cunosc niciun minut care să semene cu altul?

Vorbim, în cazul de față, despre românul care, acum 4 ani străbătea Europa pe două roți pentru a trâmbița occidentalilor despre ce putea să se întâmple Roșiei Montane, care a făcut drumul Paris – Iran cu autostopul și care acum traversează Americile pe bicicletă. Vorbim despre toate Americile existente, cele care încep în nord, în Alaska și își găsesc sfârșitul în sudul Argentinei – circa 2 milioane de lumi, societăți și clime diferite. Radu Păltineanu este primul român care s-a dedat unei asemenea cutezanțe, iar admirația noastră pentru asta nu mai contenește.

Și pentru că nu aveam cum să trecem cu vederea, ne-am oprit puțin din programul obișnuit și ne-am așezat la taifas pentru a afla de unde vine tot oceanul acesta de motivație și cum se arată o viață atât de diferit de cele obișnuite.

1. Cine este Radu Păltineanu din spatele „biciclistului care înfruntă Americile” și cine era el înainte să devină călător cu normă întreagă?

Sunt un curios și un visător, sunt dependent de aventură și cred că așa am fost mereu, cu diferența că, până să plec în această expediție, prin Americi, vrând, nevrând, a trebuit să joc după regulile stricte ale societății. Așa că, înainte să mă apuc de pedalat Americile și de făcut diferite ascensiuni pe continentele de peste Atlantic, eram student full time la o universitate de elită din Canada (McGill University), de unde am și absolvit, în 2015, inginerie software.

Totuși, chemarea către o viață de aventură a devansat-o rapid și detașat pe cea către o viață de birou, așa că nu m-am împotrivit, ci i-am dat frâu liber. Până la urmă, cred că asta înseamnă să fii sincer cu tine însuți.

2. De unde a plecat ideea de a străbate cele două Americi pe bicicletă?

Ca în mai toate cazurile, și la mine inspirația a venit de la oameni care sunt făcuți să inspire: un scoțian pe nume Mark Beaumont a făcut un tur similar, dar mult mai scurt în 2009, iar stilul nomad de ciclotrottereală al lui Heinz Stucke, cel mai mare cicloturist al tuturor timpurilor, mi-a atins mereu o coardă sensibilă. El și-a propus să călătorească 2 ani și au trecut 50 de când tot pedalează. Inițial, eu îmi propusesem o tură de 9 luni și iată că am împlinit deja 2 ani și o lună. Recunosc, după ce văd Americile nord-sud din spatele ghidonului, mă așteaptă alte planuri de onorat.

3. Cât timp a trecut de când ai pornit, unde te afli acum și ce ai învățat în acest timp petrecut de partea cealaltă a oceanului?

Asa cum spuneam mai sus, s-au împlinit ușor peste 2 ani de când mă aflu pe drum. Momentan zăbovesc de câteva luni prin Ecuador, unde m-am apucat de făcut câteva ascensiuni pe cele mai înalte piscuri de aici. Lecțiile învățate sunt multe și complexe, totuși, partea extraordinară a unei astfel de expediții, este că, uşor, uşor, eliminând toți factorii externi (şcoală, serviciu, familie, societate, presiuni de orice tip), rămâi tu cu tine însuți.

Şi după ce te vezi „procopsit” cu această oportunitate extraordinară, rămâi tu cu tine însuți și începi să decojeşti strat după strat din tot ce se află în interiorul tău. Nu mai poți da vina pe nimeni şi pe nimic. Câteodată îți vine să-ți tragi pumni, câteodată să plângi. Uneori zburzi de fericire, alteori simți un regret profund…

4. Spune-ne câte ceva despre traseul parcurs în acești doi ani.

Am traversat întreaga Americă de Nord si Centrală, din Prudhoe Bay, în nordul Alaskai, până în sudul țării Panama. Pentru că nu există șosele care să lege America Centrală de cea de Sud, am luat o barcă cu care am ajuns până în Columbia.

Când am pornit la drum, traseul meu era unul cât se poate de drept, pe direcția nord-sud, dar ajungând în America de Sud, n-a mai fost așa ușor să respect planul inițial. Am decis să zig-zăguiesc continentul și să văd toate țările celor două Americi (cine mă poate condamna?). Așadar, traseul s-a schimbat oareșcum: din Columbia am pornit spre Venezuela și Guiane, trecând prin Brazilia, iar de la Macapa (situat undeva la gura Amazonului), am luat diverse ambarcațiuni până în Ecuador, traversând astfel marele fluviu sud american.

După ce se termină vizita mea aici, în Ecuador, reiau traseul spre sud, spre Peru, cu o ultimă buclă spre Bolivia, Paraguay, sudul Braziliei, Uruguay, Argentina și Chile, până în sud de tot, la Ushuaia.

5. Cum arată o zi obișnuită din spatele ghidonului?

Nici vorbă de zile obișnuite, fiecare este diferită și doldora de surprize și cred că asta-i exact ceea ce mă ține pe drum de atâta timp: faptul că în fiecare zi mă așteaptă locuri noi pe care să le văd și oameni diferiți pe care-i cunosc. După ce mă trezesc (de obicei la cort) și beau cafeaua de dimineață (da, am și eu nevoie de ea), o pornesc la drum știind că în fiecare zi, drumul este unul diferit.

Nu parcurg în fiecare zi același număr de kilometri; în unele locuri poposesc mai mult, iar alte ori știu că nu pot să mă opresc până noaptea târziu. Și dacă mai aveai vreo întrebare legată de frumusețea cicloturismului, sper că ți-am spulberat-o: absența limitelor și ineditul fiecărei zile sunt primele pe listă.

6. Poți alege momentul cel mai greu al acestui traseu, până acum?

Traversarea Statelor Unite pe timp de iarnă nu-i o experiență pe care o să uit repede; la sfârșitul verii am plecat din nordul Alaskăi, așa că în SUA m-a prins iarna grea de noiembrie. Până am ajuns în Mexic a durat două luni, iar pedalarea cu zăpadă și cu temperaturi sub 0 nu au binevoit să mă menajeze.

La spectrul opus, vremea din America Centrală, Venezuela și Guiane se poate arăta uneori infernal de caniculară, iar atunci când face echipă cu umiditatea, îți ridică niscaiva probleme. Măcar pot să stau liniștit: am trecut prin ambele extreme, nu mi-a scăpat nimic.

7. … dar pe cel de care o să-ți aduci aminte cu cea mai mare plăcere?

Astfel de momente sunt nenumărate, dar sigur o să-mi aduc aminte de toate în care oamenii mi-au deschis ușile caselor, m-au primit la ei, mi-au dat de mâncare și, uneori, chiar și bani pentru drum. Astfel de necunoscuți au fost ca niște îngeri păzitori ajunși în momentele în care aveam cea mai mare nevoie. Îmi amintesc că mă prinsese o furtună de zăpada în Utah, SUA și, la prima ușă la care am bătut, bătrâneii de acolo m-au primit ca pe unul de-al casei. Era ajunul Zilei Recunoștinței, își așteptau copiii, dar m-au pus la masă și m-au tratat ca și cum aș fi fost unul dintre ei. Aceste amintiri sunt probabil cele mai frumoase dintr-o viață de om.

Altă experiență care-mi va rămâne pentru totdeauna în minte s-a petrecut în Guatemala când am pedalat și am mers vreo 2 zile prin junglă, până la ruinele mayașe de la El Mirador. Norocul a dat peste mine la întoarcere când niște oameni m-au luat cu elicopterul așa că eu am ajuns, din junglă, la un hotel de 5 stele, având în față o bere rece și o piscină. Nici despre amintirea asta nu pot să zic că a fost cea mai rea.

8. Cum reușești să-ți finanțezi călătoria și care sunt cheltuielile pe care le presupune?

Finanțele mele provin exclusiv din donațiile celor care-mi urmăresc și apreciază aventura și stilul de viață. La plecare am avut sponsori pentru echipament, dar nu am reușit să strâng fondurile de care aș fi avut nevoie ca să duc la bun sfârșit expediția, așa că am plecat cu 1.400 $, iar când mi s-au terminat, am fost ajutat cu donații primite de la diverși oameni. Adevărul este că am costuri minime, având în vedere că dorm în cort în cea mai mare parte a timpului și folosesc platforme gratuite online pentru cazare. N-aș putea să dau o cifră exactă a sumei pe care am cheltuit-o până acum pe drum (atinge, probabil, câteva mii de dolari), dar voi încerca să aproximez asta la sfârșit.

9 . Ți se întâmplă să primești mesaje de la oameni care vor să îți calce pe urme? Care sunt principalele lor frici, întrebări, planuri, curiozități?

Da, chiar primesc. De exemplu, am primit mesaje de la un tânăr de 18 ani care mi-a zis că renunță la liceu ca să plece în lumea mare, tot pe bicicletă, inspirat fiind și de turul meu. Finanțele sunt cea mai mare temere, mult mai mare decât pericolele sau alte aspecte pentru că oamenii cred că dacă nu au economisit o sumă frumușică, nu pot vedea lumea și nu pot rămâne pe drum atâta timp. Nimic mai fals.

10. Ce descoperă un om despre el însuși, când se supune unei provocări de asemenea proporții?

Părțile sale sensibile, durerile interioare, dar și bucuriile care vin, de cele mai multe ori, din lucruri mărunte. Nu cred că a fugi de probleme și de aspectele mai puțin plăcute ale vieții este o soluție, dar cum spuneam și mai devreme, atunci când ești doar tu cu tine însuți, în afara a ceea ce-ți este familar, in liniste deplină, ajungi la miezul problemelor si ai toate condițiile pentru a le găsi soluții. Fiecare dintre noi ducem în spate răni și traume (mai mici sau mai mari), fie că le conștientizăm sau nu.

11. Vorbește-ne puțin despre călătoria de 5.450 de km traversați pe bicicletă pentru campania „Salvați Roșia Montană”.

În 2013 am organizat un tur mixt pe bicicletă, dar nu numai, de 2.400 de km prin Scandinavia și Europa de Est pentru a sensibiliza Europa în privința dezastrului ce ar fi putut avea loc la Roșia Montană dacă acel proiect minier ar fi fost demarat. Întâmplător, imediat după turul nostru au avut loc acele prosteste de stradă de care ne amintim cu toții (așa numita Toamnă Românească) și care au reprezentat o bucurie imensă pentru mine.

Din păcate, se pare însă că soarta Roșiei Montane este din nou pusă pe tapet pentru că, la momentul actual, firma canadiană se judecă cu statul românesc.

12. În ce alte expediții te-ai mai implicat, care au avut în spate o cauză?

Mă implic actualmente într-o campanie de strângere de semnături în vederea începerii unei discuții în cadrul Națiunilor Unite cu privire la drepturile naturii. Cred că între natură, resurse și drepturile omului ar trebui pus semnul egalității, iar acest lucru își are bine locul în constituții (dacă vrem să mai păstrăm ceva pentru generațiile ce vin după noi). Mai multe detalii pot fi găsite aici: http://therightsofnature.org/.

13. Fiecare călătorie a ta pare să aibă în spate un scop mai adânc de înșirarea unor destinații în palmares. Care este impulsul ce te împinge către atâtea aventuri?

Adrenalina provocată de necunoscut, faptul că dimineața nu știu sigur unde mă va duce ziua, ce mi se va întâmpla și pe cine voi întâlni. Tot acest stil de viață atât de antonim cu rutina, alături de nevoia de perspectivă, de a cunoaște cât mai multe locuri și culturi sunt un motor suficient de puternic pentru a mă ține mereu pe drumuri. Și cred că valorează mai mult decât orice program universitar.

14. Care a fost țara cu oamenii cei mai primitori? Ai o amintire memorabilă în care, deși probabil singur într-un colț de lume, nu te-ai simțit deloc singur?

O să te surprindă, probabil, Iranul. În Iran am ajuns cu autostopul în vara lui 2014, iar șoferul care mă luase până în Teheran, m-a lăsat într-un cartier mărginaș în miez de noapte. Și, încercând să găsesc calea spre centru, am fost oprit de un băiat care mi-a zis că e prea periculos să umblu la ora aia pe stradă și care m-a luat la el acasă. A doua zi, familia sa a tăiat un miel pentru oaspete (adică pentru mine).

Deși am multe momente în care îmi e dor de familie și prieteni, pot spune că străinii pe care îi întâlnesc pe drum și care-mi oferă asemenea momente, sunt o extensie a familiei mele.

15. Poți să alegi câte o destinație preferată din fiecare continent străbătut?

Nimic mai greu de atât, pentru că fiecare loc, chiar și cel mai neprimitor, are sigur ceva special. De exemplu, când călătoream în Mexic am intrat prin Ciudad Juarez, oraș care a fost o perioadă lungă considerat cel mai periculos loc din lume. Am cunoscut oameni de-acolo, le-am înțeles situația, iar reputația orașului nu m-a împiedicat să-mi fac prieteni.

Dar din această ultimă veloexpediție, cele mai faine locuri unde am pedalat au fost Alaska și jungla din Guiana Britanică; sălbăticia de acolo, șoselele off-road și feeling-ul de a te simți cu adevărat singur, într-o zonă complet izolată nu este ceva cu care te întâlnești prea des și nimic nu-ți trezește mai mult senzația că trăiești o aventură.

16. Cum te descurci cu comunicarea pe meleaguri atât de îndepărtate?

 

View this post on Instagram

 

Fericirea stă în natură. O simplă plimbare în natură mă face cea mai fericită persoană. Natura este Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi altceva. Mi-am dorit mult să văd şi alte țări iar recent când am vizitat câteva țări europene mi-am îndeplinit acest vis. (Balbina, indigenă din tribul Kamarakotu, nativ regiunii Canaima din Venezuela) ____________________ Happiness lies in the nature. A simple walk through our amazing landscapes makes me happy. Nature is God. God cannot be anything else. I always wanted to see other countries and I recently got to visit a few European countries and my dream came true. (Balbina, from Kamarakotu tribe, native to the Canaima region in Venezuela) . . . . . #WhatIsHappiness #YourDreamö

A post shared by Radu Păltineanu (@radu.paltineanu) on Nov 20, 2016 at 9:55am PST

Engleza o știam, iar de când sunt în America Latină, am învățat să vorbesc fluent spaniola și portugheza, ceea ce mă face să mă simt ca acasă. În plus, expresiile și mentalitatea celor de aici sunt foarte similare cu cele din România.

17. Dacă ar trebui să alegi un job pe care să îl practici tot restul vieții, care ar fi acela?

Dă-mi câteva continente să pedalez și ceva vârfuri să le urc (da, escalada și alpinismul ocupă un loc fruntaș între pasiunile mele și plănuiesc să fac ascensiuni din ce în ce mai dificile).

18. Care-ți este opinia despre modul de a călători al românilor? Consideri că s-a schimbat în ultimii ani?

Categoric s-a schimbat și mă bucur să spun că s-a schimbat în bine. Asta, în primul rând pentru că acum, putem intra în aproximativ 160 de țări și teritorii doar cu pașaportul, fără viză. Românii știu că au drepturi și că au un pașaport foarte bun, dar ceea ce ne lipsește este puțin mai mult entuziasm spre călătoriile de aventură. City break-urile sunt ok, dar mi-aș dori să văd mai mulți compatrioți făcând călătorii ceva mai… nebunești. Știi tu, cu bani puțini și cu experiențe bogate. Posibilitățile sunt infinite.

19. Care crezi că sunt principalele obstacole pentru care românii nu obișnuiesc să pornească în descoperirea unor destinații „mai îndepărtate/exotice”?

Banii! Românii au o problemă justificabilă (nu neg), dar nu neapărat întemeiată: majoritatea cred că dacă nu dispui de sume colosale, nu poți face ceea ce fac eu, de exemplu. Atât de fals… exact atunci când ai puțini bani, ai parte de cele mai autentice experiențe. Pe de altă parte, când ai bani, tinzi să cazi în capcanele scumpe pentru turiști.

20. Ai un mesaj pentru românii care vor să călătorească mai mult?

Fiți nebuni și urmați-vă visurile! Cel mai greu este primul pas, mai ales atunci când trebuie să lași la o parte gura familiei și a prietenilor. Restul e o viață frumoasă, trăită din plin și înțesată de experiențe diverse care te fac un om cu adevărat bogat. Curaj!

Urmărește-i aventurile pe blogul radupaltineanu.com, iar dacă povestea ți-a atins o coardă sensibilă, află că poți contribui făcând o donație aici.

Să tot stai s-asculți la gura sobei asemenea povești inspiraționale spuse de români curajoși; uite, ascult-o și pe cea a lui Sorin Vlaicu, călătorul îndrăgostit iremediabil de Myanmar.
În legătură
7 motive pentru care călătoriile te fac mai bun
— 5 mins lectură

7 motive pentru care călătoriile te fac mai bun