La capătul lumii: 7 locuri izolate de civilizație

Dacă trăiești sufocat într-un oraș mai plin de mașini decât de oameni unde parcă 10 suflete respiră simultan pe metru pătrat, probabil nu ai o idee prea veridică despre ce înseamnă, în sensul cel mai pur, „intimitatea”. Află, în cazul ăsta, că există locuri pe planeta locuibilă ce sunt într-atât de izolate, încât „la milioane de ani lumină de tot și de toate” este o afirmație modestă pentru a le descrie.

Și, deși vorbim despre locuri aflate la capăt de lume, asta nu-i un cine știe ce obstacol. Pentru că imaginația nu poate făuri ceea ce spiritul de aventură poate face dintr-un călător dacă-și scuipă în palme și se apucă de treabă. Dacă ți-am trezit fie și un vag interes, aruncă o privire pentru locurile noastre preferate de la capătul pământului.

Tristan da Cunha – Teritoriul Britanic de peste mări

Zicea cineva ceva despre un loc izolat, în fundul pământului, unde să nu audă de șefi, fostă prietenă sau claxon de mașină? Să fie trimis degrabă pe cea mai izolată și nelocuită insulă: Tristan da Cunha

Zicea cineva ceva despre un loc izolat, unde să nu audă de șefi, fostă prietenă sau claxon de mașină? Să fie trimis degrabă pe cea mai izolată și nelocuită insulă: Tristan da Cunha

La peste 2.400 de kilometri față de Cape Town, în direcția sud-vest, vei da peste cel mai izolat arhipelag nelocuit de pe întreg Pământul: Tristan Da Cunha, ieșind țanțos din albastrul mării pentru a domina orizontul cu vârful vulcan Queen Mary. Deși nu a speriat pământul cu mai mult de o erupție, în 1961, aceasta a fost suficientă pentru o evacuare completă a populației. Astăzi, ești cât se poate de în siguranță dacă-ți pui în cap să escaladezi vârful, la 2062 metri.

Pentru cei 300 și ceva de locuitori ai insulei, viața se desfășoară într-o tihnă absolută, gravitând cu armonie între agricultură și pescuit, iar tu, de ajungi aici în lunile de vară locale (decembrie – martie) și îți faci câțiva prieteni de prin partea locului, te vei putea ospăta cu homari Tristan proaspăt pescuiți.

Cei care se declară sus și tare iubitori de natură, să facă bine să se înfățișeze cât mai adesea pe țărmurile insulei, să-și pregătească telefoanele și să se apuce de fotografiat pinguini săritori, balene și delfini; creaturi ca acestea nu se găsesc la toate colțurile de oraș și putem număra pe degete dățile când avem ocazia să le avem în fața ochilor.

Vești mai puțin îmbucurătoare însă pentru dependenții de semnal wifi sau 4G: există o singură cafenea pe întreaga insulă unde te poți lăsa înșfăcat din nou în ghearele internetului, iar telefoanele mobile nu cunosc acoperire aici. Nicio ocazie mai bună de a-ți lua ochii de la căsuța de mail și de la păcătosul Whatsapp, cu tot cu mesajele lui, pentru câteva zile de detox digital.

Cum ajungi aici: Plecând din Portul Table Bay din Cape Town, poți petrece până la 6 zile la bordul unei bărci de transport sau de pescuit pentru a ajunge la Tristan da Cunha. Și având în vedere că ruta nu este cea mai aglomerată din lume și puține sunt bărcile ce-o traversează, va fi nevoie să-ți rezervi drumul de întoarcere acasă cu săptămâni bune înainte.

Aici nu merge cu lăsat totul pe ultima sută de metri așa cum mergea, adesea, cu proiectele din facultate. Verifică din timp care-i programul de navigare al bărcilor și alege perioada care te-ar coafa. După aceea, contactează Consiliul Insulei pentru a solicita permisiunea de a pune piciorul pe insulă. Nu-i de joacă!

Longyearbyen – Svalbard, Norvegia

Puține locuri pe pământ sunt mai potrivite decât împrejurimile localității Longyearbyen pentru a o porni în drumeții, așteptându-te să vezi urși polari ce se ițesc după cine știe ce mormane de zăpadă

Puține locuri pe pământ sunt mai potrivite decât împrejurimile localității Longyearbyen pentru a o porni în drumeții, așteptându-te să vezi urși polari ce se ițesc după cine știe ce mormane de zăpadă

Te-ai întrebat vreodată, în mijlocul unei crize culturale încurajate de vreun joc de Trivia, care-i cea mai nordică așezare umană? Ei bine, bun venit în Longyearbyen, un oraș ce a văzut lumina zilei în 1906, începându-și existența ca o așezare minieră îmbobocită pe umerii exploatării de cărbune.

Populația în număr de 2000 de suflete, continuă să extragă cărbune fără să se plângă, dar în prezent se îndeletnicește deopotrivă cu cercetări geologice, meteorologie și observarea urșilor polari (aceasta din urmă fiind, chiar și pentru cei mai greu de impresionat dintre noi, o activitate cât se poate de… particulară, iar o conversație firească între locuitorii de aici ar putea fi: „N-am niciun chef să fac curat azi în debara, dar n-aș refuza nici în ruptul capului să urmăresc niște urși polari mai pe după-amiază. Da, după ora 3, absolut.”)

Imaginează-ți acum un oraș pe străzile căruia renii, vulpile și urșii polari sunt fețe la fel de familiare precum sunt cele ale bătrânelelor cu batic legat sub bărbie într-una din zonele rurale românești.Mai spunem doar că nici dacă ai cea mai jalnică orientare în spațiu dintre toate orientările pe care le cunoști, tot n-o să reușești să te pierzi în acest oraș pentru că nu există nici urmă de nume de străzi aici. Tot ce există sunt clădiri și case recunoscute după numerele lor. Deci, pentru prima dată Google Maps-ul s-ar putea să nu-ți fie atât de util pe cât te-a obișnuit.

Fă o plimbare până în Centrul Vechi al orașului (Gamle Longyearbyen, în limba locală) și aruncă un ochi după porțile Bisericii Svalbard. Iar dacă ajungi aici în lunile de vară (aprilie-august), când soarele nu apune nici picat cu ceară, vei găsi lesne de înțeles utilitatea incontestabilă a cadranul de ceas din piața centrală. În general, după ce vara își atinge apogeul de 7°C, lucrurile încep să se răcească ușor-ușor, iar venirea lunilor întunecate de iarnă este întâmpinată cu festivalul Dark Season Blues, din târziul lui octombrie.

Cum ajungi aici: Două variante! Fie cu un zbor din Tromsø către Aeroportul Svalbard Longyear, în orice perioadă a anului, fie cu un zbor direct din Oslo, în sezonul de vară.

Oaza Siwa – Deșertul de Vest, Egipt

Fix în inima deșertului egiptean, după dune de nisip peste care soarele dogoritor își face de cap, Oaza Siwa ascunde Templul Oracolului, după verdele palmierilor

Fix în inima deșertului egiptean, după dune de nisip peste care soarele dogoritor își face de cap, Oaza Siwa ascunde Templul Oracolului după verdele palmierilor

Probabil că nicăieri pe pământ, soarele nu se simte mai în largul lui decât în Deșertul Vestic din vecinătatea Libiei. Dar nu lăsa imaginile unor haine asudate și a unor fețe înroșite de căldură să-ți denatureze imaginea pentru că, undeva, la umbra palmierilor și a măslinilor, gustând dintr-un izvor cu apă proaspătă, vei înțelege cum se simt zeii Olimpului.

Siwa este un loc cum nu se poate mai adevărat, cu o istorie ce începe în secolul 6 d.Hr. Aflată în apropiere de Templul Oracolului Amun (templu dedicat lui Zeus însuși), Siwa este locul unde conducătorii antici veneau pentru a cere sfatul zeităților. Deși acum, după epoci și secole de umanitate, nu au rămas mai mult decât ruinele, templul este încă vizibil din satul de alături – Aghurmi.

Și dacă ne mai ceri un motiv pentru care să-ți verifici chiar acum economiile și să rezervi o călătorie spre mai sus-numita oază, am răspunde într-o suflare: apele dumnezeiești din piscina Cleopatrei! Pentru că nu-i de colo să-ți lași trupul dezmierdat aici, în timp ce buzele ți le umezești cu unul dintre ceaiurile roșii locale, iar poftele le astâmperi gustând curmalele de Siwa.

Și ca să tragem linia concluziei, mai lasă-ne să mai spunem despre acest loc, situat la 600 de kilometri de Cairo, că, dacă a reușit să-și păstreze autenticitatea de atâtea și atâtea secole, asta se datorează numai izolării în inima deșertului.

Cum ajungi aici: Un autobuz de noapte din stația Gateway din Cairo ar trebui să te ducă direct și negreșit la porțile Oazei Siwa.

Insula Macquarie – Australia

La o șuetă de dimineață cu prietenii noștri... pinguinii regali

La o șuetă de dimineață cu prietenii noștri… pinguinii regali

Mijlocul nicăieriului nu este niciunde mai autentic decât pe insulele Macquarie, despărțite de civilizație de nu mai puțin de 1500 de kilometri de mare, undeva între Australia și Antarctica. Pregătește-ți pomeții să înfrunte vitejește rafalele vântului rece ce o pornește dintre mări spre țărmurile pustii, țărmuri mai degrabă cruțate de însemnele bocancilor umani. Dar nu te teme prea aprig de singurătate – în vecinătatea parcului național îți vor ține negreșit companie câteva găști de foci sau de pinguini regali.

Referitor la aceștia din urmă, așteaptă-te să le simți prezența la orice pas pentru că nu vei scăpa de ea nici deghizat într-un foc de tabără. Această specie endemică există în număr de 850.000 de exemplare care alcătuiesc unul dintre cele mai mari stoluri de păsări marine din lume. Dacă te năpădește curiozitatea și nu poți să te abții nici bătut, poți să te apropii să le prezinți un scurt salut, dar mare grijă la regulile de conservare a speciei.

Foca elefant este o altă specie curioasă ce-și face veacul aici, iar ale sale peste 1000 de kilograme vor face orice doamnă sau domnișoară atentă la siluetă să se simtă ca și cum nu a meritat niciodată mai mult un burger (frumos și înălțător sentiment ce nu se ivește adesea pe orizontul conștiinței). De prisos să mai spunem că întreaga insulă, împreună cu locuitorii săi necuvântători sunt protejați și înscriși pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cum ajungi aici: Poți frumușel să rezervi o călătorie pe mare către Antarctica, plecând din Hobart, Australia sau Bluff, din Noua Zeelandă. Cele mai multe astfel de croaziere includ o oprire în Insulele Macquarie; totuși, cele mai multe vizite pe insulă sunt șederi scurte de 1 sau 2 zile, cu câteva nopți petrecute pe nava care te-a adus aici.

Oymyakon – Siberia, Rusia

Atât de rece, dar atât de frumos se-arată ianuarie în Oymyakon

Atât de rece, dar atât de frumos se-arată ianuarie în Oymyakon

Probabil nu-s prea multe minți care, puse în fața cuvântului „vacanță”, se vor apuca să-și imagineze cea mai rece și mai puțin populată localitate din lume. Dar pentru cele care au, totuși, curajul să o facă, ar putea la fel de bine să așeze în peisaj în jur de 500 de oameni care numesc un asemenea loc, „casă” și ale căror mici bucurii de zi cu zi sunt ușor diferite.

Și cât spunem asta, ne referim la oprirea vânătorii de reni preț de câteva minute pentru a privi întinderile nesfârșite de zăpadă strălucitoare, trezitul cu noaptea-n cap pentru a pescui pe gheață sau scufundatul în izvoarele cu apă fierbinte. Micile bucurii ale vieții…

La o aruncătură de băț de Cercul Arctic, Oymyakon este un colț de planetă veșnic înghețat, pe care nici cel mai iscusit agricultor nu va reuși să crească măcar un fir de iarbă. Meniul tău aici va fi alcătuit, în principal, din carne de ren și de cal sau, specialitatea casei, paste asezonate cu sânge de cal (yumi).

Numai dacă te dai în vânt după extreme, fiind tu însuți un tip care se poate schimba 360 de grade, vei putea empatiza oareșcum cu vremea de aici. În vreme ce iarna, temperaturile record pot ajunge la -60°C, căldura verii surprinde unele zile din intervalul iunie-august cu temperaturi de până la 30°C.

Cum ajungi aici: Cel mai apropiat mare oraș, Yakutsk, este la 930 de kilometri sau două zile de mers cu mașina.

Floreana – Ecuador

 „Ei bine, iată-ne într-o zi ca oricare alta, doar că alte aparate foto unt agățate la gâtul altor curioși cu aspirații artistice”, își spun în sinea lor leii de mare din Floreana

„Ei bine, iată-ne într-o zi ca oricare alta, doar că alte aparate foto sunt agățate la gâtul altor curioși cu aspirații artistice”, își spun în sinea lor leii de mare din Floreana

Insulele Galapagos sunt definiția pură a evadării ecuadoriene (dacă și-a pus cineva vreodată întrebarea „ce, Dumnezeului, este evadarea ecuadoriană?”, desigur). O floră luxuriantă și speranțe îmbobocite în sufletele călătorilor ce nu concep să plece acasă fără să fi dat nas în nas cu o țestoasă uriașă… astea sunt câteva dintre motivațiile numărului de 150.000 de turiști ce vin aici anual. Dar stai… titlul articolului nu spunea ceva de izolare? Felicitări pentru simțul ascuțit de observație; acum să ne îndepărtăm puțin spre turistica insula San Cristobal de care vorbeam mai sus, să sărim la bordul unei croaziere și să ne îndreptăm spre Floreana, cea fără de aeroport.

Cu o populație ce abia-abia dacă sare de 100 de suflete, insula plutește într-un calm de nedescris, cel mai bine resimțit în timp ce caști nefiresc de larg ochii la minunile naturale. Aici, un con vulcanic prăbușit își ia în serios rolul de decor pentru norocoșii ce-o pornesc în scufundări printre rechini, lei de mare, țestoase de mare, țipari și o varietate neînchipuită de pești.

Insulele Galapagos au fost printre primele exploatate de păcătoasa mâna a omului, iar introducerea caprelor domestice și a altor erbivore se numără printre principalele neajunsuri. Încă din 2007, Parcul Național Galapagos desfășoară eforturi zdravene de restaurare a sălbăticiei devastate din Floreana, ceea ce face ca astăzi să ai norocul să dai binețe unei populații cât se poate de sănătoase de șoimi, cinteze și șerpi de Galapagos.

Îmbrăcată și mai abitir în mister, insulele spun poveștile unor dispariții ciudate și decese inexplicabile ale celor dintâi locuitori stabiliți aici. Asta pentru că vreme îndelungată, Pensiunea Wittmer, aparținând primei familii ce a trăit aici, deținea singurul telefon funcționabil de pe insula.

Cum ajungi aici: Accesul către Insulele Galapagos se face cu avionul din Guayaquil către insula principală San Cristobal, zboruri care nu au loc de mai mult de câteva ori pe săptămână. Arhipelagul Galapagos este locul perfect pentru a o porni zburdalnic în explorat insule, dar nu o să te mințim spunând că nu costă mare lucru. Accesul către insule este asigurat de navele de croazieră sau feriboturi, iar acestea nu au tocmai prețul taxiurilor din București, ci ustură zdravăn buzunarul. Oricum, insulele cele mai accesibile transportului pe mare sunt Santa Cruz și Izabela.

Socotra – Yemen

Un tânăr locuitor al insulei Socotra opune privirii câteva exemplare din copacul endemic cunoscut drept Sângele Dragonului

Un tânăr locuitor al insulei Socotra opune privirii câteva exemplare din copacul endemic cunoscut drept Sângele Dragonului

E cunoscută în sanscrită drept Insula Fericirii. Și într-atât a favorizat-o soarta, încât nici urmă de aeroport nu au cunoscut aceste pământuri înconjurate de ape până în 1999, sălbăticia fiindu-i astfel cruțată de mâna neiertătoare a civilizației.

Vei vedea tot soiul de copaci și te vei întreba dacă nu ai ajuns, oare, pe altă planetă, dar cel mai curios îți va părea Sângele Dragonului cu a sa formă de umbrelă, ramuri în formă de vene și sevă roșie folosită în picturi și vopsele. Drept consecință, UNESCO nu a stet prea departe de Socotra și s-a declarat protector imbatabil al speciilor endemice ce-și fac veacul aici.

A se înțelege de la bun început: Socotra nu este doar o rezervație naturală unică pentru că, tot aici, fac umbră și alte 600 de sate delimitate de felul cum sunt grupate casele, iar o populație de 40.000 de oameni își duc traiul fără habar de neajunsurile tehnologiei.

Te întrebi, probabil, ce-i de făcut, dacă semnalul de la telefon nu pare să se încumete să se aventureze până aici. Păi, când nu te ascunzi de soare la umbra copacilor castravete, îți rămâne să practici surf (sau să-i urmărești pe alții care știu cu ce se mănâncă), să înoți în compania baracudelor și calcanilor sau să explorezi adâncimile Peșterii Halah.

În aceasta din urmă te așteaptă scufundarea într-un întuneric absolut, la câteva sute de metri sub pământ, un loc unde stalactitele și stalagmitele nu se lasă, în lungimea lor, cu nimic mai prejos decât arborii de deasupra. Ca să nu mai vorbim… dacă eco-turismul de calitate este o mișcare care te-a sedus încă din tinerețe, nu mai sta de tăgadă, ia-ți cortul pe care-o să-l așezi pe plajă, pregătește grătarul de încins pe fundal de munte și pornește-o înspre aici.

Cum ajungi aici: Din păcate, conflictele recente petrecute în Yemen fac ca zborurile din Sana’a și Aden să fie oarecum… incerte. Se aude cum că singurele avioane ce-o pornesc către Socotra ar pleca din Abu Dhabi. Pe calea apelor, însă, există bărci care ajung aici într-o zi sau două, plecând din Salalah, Oman.

Și dacă tot am trăncănit atât despre izolare și frumusețile planetei din absența ecranelor de sticlă, să mai injectăm o doză sănătoasă de inspirație. Iată câteva dintre cele mai de seamă hoteluri eco-friendly ale lumii, iar dacă plănuiai o detoxifiere digitală ca la carte în viitorul apropiat, recomandăm 10 hoteluri atât de izolate încât s-ar putea să-ți uiți parolele conturilor de social media