Un fotojurnalist și o misiune: Ami Vitale, despre fotografia de travel

Ami Vitale este fotograf pentru National Geographic și a petrecut ultimii 18 ani călătorind dintr-o țară în alta, plecând, din fiecare, cu o poveste de spus mai departe. Și când spunem „poveste” nu vorbim în dodii – de la tulburările sociale care au frământat Asia, la ultimele exemplare de rinocer alb din Kenya și până la povestea spusă prin fotografiile făcute celei mai celebre specii de animale aflat în pericol (ursul panda), Ami păstrează încă și mai multe de povestit celor de acasă.

Pentru că fotografiile îi sunt văzute de o lume întreagă și premiate de concursuri celebre, altfel stau lucrurile cu cele ce se întâmplă în spatele aparatului.

Filozofia ei de viață este „trăiește povestea”, iar pentru aceasta, a locuit în cabane făcute din noroi, a suferit de malarie, ba chiar a îmbrăcat un costum de panda. De-a lungul timpului, Ami s-a întors în aceleași locuri, a cunoscut îndeaproape comunitățile locale și și-a asumat misiunea de a spune povești care combat prejudecățile.

Noi, la momondo, credem cu tărie că a călători înseamnă a-ți deschide mintea și, totodată, a deschide ușa către o lume unde diferențele sunt o sursă de inspirație și dezvoltare, nu una de intoleranță și prejudicii. Închipuie-ți, așadar, cât am jubilat la ideea că vom sta de vorbă cu Ami, povestindu-ne despre munca ei, ce înseamnă cu adevărat să fii un fotograf de călătorii și cum își găsește inspirația pentru a continua să se scufunde iarăși și iarăși în noi povești.

Află mai multe despre proiectul și, totodată, misiunea noastră – Let’s Open Our World .

Cum ți-ai început cariera de fotojurnalist?

Când eram tânără, eram extrem de timidă, stângace și introvertită. Dar în momentul când am luat camera în mână, aceasta mi-a dat un motiv de a interacționa cu oamenii, m-a făcut mai puternică și, mai târziu, a devenit pașaportul cu care m-am implicat în lumea înconjurătoare. De asemenea, mi-am dat seamă că acest incredibil instrument, nu numai că este în stare să creeze conștientizare și înțelegere între culturi, dar scoate în evidență toate lucrurile care ne unesc, dintr-un capăt la celălalt al pământului.

Mi-am început cariera ca editor pentru Associated Press și, într-o zi, m-am trezit cu destul curaj încât să-mi dau demisia și să-mi urmez visul de a fi corespondent în străinătate. Am obținut un job la un mic ziar de afaceri în Republica Cehă și, un an mai târziu, mi-am dat demisia pentru a merge să asist la conflictul din Kosovo.

În ultimii 18 ani am lucrat în aproximativ 95 de țări, ceea ce te-ar putea face să spui că sunt un fotograf de travel. Dar nu îmi privesc munca în felul ăsta. Călătoresc și sunt martoră la lucruri extraordinare, dar nu se rezumă totul la a ateriza în locuri exotice. Magia începe cu adevărat atunci când locuiesc într-un anume colț de lume, câteodată chiar și pentru ani de zile. Atunci am ocazia să trec de suprafață și să vorbesc despre lucrurile care ne conectează cu adevărat.

Poți să ne vorbești puțin despre această viziune asupra fotografiei ca „un instrument care crează conștientizare și înțelegere între culturi”?

 Războinicii Samburu, păstori semi-nomazi, mergând de-a lungul Sanctuarului Reteti Elphant pentru a proteja elefanții din nordul Kenyei

Războinicii Samburu, păstori semi-nomazi, mergând de-a lungul Sanctuarului Reteti Elphant pentru a proteja elefanții din nordul Kenyei © Ami Vitale

Fotografia are această capacitate imediată de a conecta oamenii fără să fie nevoie de cuvinte. Poți doar să privești o fotografie și să îți trezească instant o emoție. Mă aflu în misiunea de a spune povești care conectează oameni, mai degrabă decât a sublinia, pur și simplu, diferențele dintre noi.

Mi-am început cariera lucrând pentru agenții și am fost trimisă în zone de conflict. Am fost încurajată să fotografiez cele mai dramatice imagini, dar mi-am dat repede seama că avem nevoie de mai mult decât imagini dramatice și reactive. Avem nevoie de mai multă empatie și înțelegere și asta este ceea ce mă motivează.

Munca te-a făcut să ajungi în nenumărate țări. Există un loc și/sau o poveste care ți-a trezit în mod special interesul?

Centrul Wolong Panda, China: urșii panda crescuți în activitate sunt antrenați pentru viața în sălbăticie, iar asta înseamnă un minim de contact uman. Toți îngrijitorii poartă costume care să-i facă să arate ca urșii panda

Centrul Wolong Panda, China: urșii panda crescuți în activitate sunt antrenați pentru viața în sălbăticie, iar asta înseamnă un minim de contact uman. Toți îngrijitorii poartă costume care să-i facă să arate ca urșii panda © Ami Vitale

Toată munca mea mă pasionează și am petrecut chiar și ani de zile în proiecte care m-au mișcat. Totul a început cu o jumătate de an petrecută în Guinea Bissau, unde am locuit într-o casă făcută din noroi dintr-un sat izolat. Apoi, am petrecut patru ani în Kashmir pentru a transmite conflictul dintre India și Pakistan.

În ultimii trei ani am făcut mai multe călătorii în China pentru proiectul referitor la urșii panda și, în final, lucrez de opt ani la proiectul meu actual din nordul Kenyei, despre comunitățile indigene care protejează speciile aflate în pericol.

Toate poveștile mele despre natură și viața sălbatică sunt, de fapt, povești despre oameni. Toate poveștile mele despre oameni sunt, de fapt, povești despre natură. Am ajuns să înțeleg asta după ani de zile petrecuți pentru a documenta conflictele mondiale. Am realizat că acele conflicte în jurul cărora se învârtea munca mea erau, de fapt, despre resurse și despre lumea naturală.

Cum alegi subiectele și poveștile despre care vrei să „vorbești”?

Ele mă aleg pe mine. Îmi intră în inimă și nu vor să mai plece. Există povești grozave peste tot, dar unele nu se bazează pe o componentă vizuală. Pentru mine, ele trebuie să reprezinte un adevăr universal și să fie captivante vizual.

Ce cauți înainte de a face o fotografie?

Există o mulțime de povești puternice care strigă să fie spuse mai departe. Bineînțeles, poveștile despre suferință și condiția umană sunt importante, dar cele care dăinuie cu adevărat sunt cele despre adevărurile umane cele mai adânci – poveștile obișnuite pe care ni le spunem, lucrurile care ne unesc, mai degrabă decât să ne despartă.

Cum se desfășoară interacțiunea cu cei pe care îi fotografiezi?

 Copii musulmani, înăuntrul taberei de refugiați Dariya Khan Ghhumnat Rahat din statul Gujarat din Ahmedabad, India

Copii musulmani, înăuntrul taberei de refugiați Dariya Khan Ghhumnat Rahat din statul Gujarat din Ahmedabad, India © Ami Vitale

Unu la sută din munca mea reprezintă fotografiatul. Restul este pură planificare, cercetare, editare, negociere și descoperire a unghiurilor unice din care să transmit poveștile. Toată șmecheria constă în a obține accesul în locuri în care nimeni altcineva nu mai poate ajunge, iar secretul asta este să îți cunoști subiectul mai bine decât oricine.

Chiar sunt un fotograf lent. Mereu mă întorc în locurile în care am fost și petrec timp cu oamenii. Câștigarea încrederii este cel mai important lucru. Oamenii trebuie să aibă destulă încredere în tine pentru a-ți permite să pătrunzi în momentele acelea speciale. Petrec atât de mult timp explicând de ce fac ceea ce fac și de ce este important… Abia după ce înțeleg și îmi oferă accesul, îmi aduc și camera foto.

Ce continuă să te inspire în căutarea acestor povești?

Războinicii Samburu, atingând, pentru prima dată în viața lor, un pui de rinocer, în centrul Lew Wildlife Conservancy din nordul Kenyei

Războinicii Samburu, atingând, pentru prima dată în viața lor, un pui de rinocer, în centrul Lew Wildlife Conservancy din nordul Kenyei © Ami Vitale

Toți acești oameni alături de toate experiențele, mi-au schimbat viața și mi-au arătat că posibilitățile există cu adevărat. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este că pur și simplu nu ne permitem să vedem lumea prin lentilele fricii și ale urii. Trebuie să muncim din greu pentru a învăța să nu mai spunem povești limitate la paradigma noastră de valori. Dacă nu avem empatie pentru cei cu un punct de vedere diferit, vom continua la nesfârșit să luăm partea diferențelor care ne despart.

Ai un sfat pentru tinerii fotografi de peste tot?

Ami, răsfățată de un elefant Shaba de la Sanctuarul Reteti Elephant din Kenya. Shaba a fost adusă aici cu elicopterul în 2016, după ce mama ei a fost împușcată de către braconieri

Ami, răsfățată de un elefant Shaba de la Sanctuarul Reteti Elephant din Kenya. Shaba a fost adusă aici cu elicopterul în 2016, după ce mama ei a fost împușcată de către braconieri © Ami Vitale

Nu te gândi că trebuie să călătorești neapărat peste hotare pentru a spune o poveste frumoasă. Văd multe portofolii care conțin imagini atât de superficiale de travel, încât toate par trase la indigo. Pentru a fi spusă mai departe, o poveste poate avea nevoie de ani de muncă. Lucrează pe teme pe care le cunoști bine, iar acestea se pot afla chiar în orașul tău. În plus, asta îți permite să fi acolo mai tot timpul și să vorbești despre evoluția poveștii pe parcursul anilor.

Dacă într-adevăr vrei să acoperi o poveste dintr-o altă țară, mergi acolo și dedică-i-te întru totul. Este foarte greu să pătrunzi în profunzimea unei povești dacă doar aterizezi din când în când la locul faptei. Cea mai greșită concepție în legătură cu publicarea materialelor de către National Geographic este că-i musai să călătorești într-o altă țară pentru a face ceva interesant. Lucrurile nu stau deloc așa. Fotografia de travel este despre intimitate și despre a ajunge să cunoști cu adevărat oameni și locuri.

Nu te întrista acum că s-a terminat. Mai avem și alte interviuri inspiraționale: